Description
Tainele Timpului. Țara zeilor continuă călătoria inițiatică a profesorului Vasile Toma în misteriosul ținut al Varanhei, locul unde au ajuns întâia oară Îngerii Veghetori, coborâtori din Cer sau, altfel spus, inițiații atlanți care, anticipând iminenta scufundare a continentului lor, au migrat către teritorii cu o puternică încărcătură energetică, de unde să se poată reconecta la stele. Alături de Zora, el deslușește pe deplin tainele pietrelor vii și conștientizează că este, la rându-i, Sămânță Stelară, care tocmai a fost trezită de ceasul ei interior, pentru a începe să-și urmeze adevăratul destin.
Doar că destinul lui nu s-ar fi putut împlini fără o cunoaștere în profunzime a culturii și civilizației dacice preromane, când încă mai ardeau vii, în sufletele oamenilor, credințele moștenite de la atlanți și lemurieni…
Un amestec irezistibil de misticism, romantism și spiritualitate, menit să ofere cititorului o perspectivă surprinzătoare asupra originilor neamului românesc, ce își duce traiul, de veacuri, într-un spațiu sacru, protejat de chipurile săpate în stânci ale zeilor care ne privesc plini de iubire și îngăduință… Și care, atunci când vrem să-i auzim, ne spun că se gândesc la noi…tainele timpului.
Reviews
There are no reviews yet.